EVALUAREA NAȚIONALĂ: O SINGURĂ MEDIE DE 10 ÎN JUDEȚUL BUZĂU

0
745

Un singur absolvent de clasa a 8-a din județul Buzău a promovat cu media 10.00 examenul de Evaluare Națională.

Este vorba despre un elev al Colegiului Național Bogdan Petriceicu Hasdeu, din municipiul Buzău. De asemenea, alți doi elevi, tot din municipiul Buzău, de la Liceul Pedagogic și Școala 11, au medii foarte bune, respectiv 9,97.

La polul opus, cea mai mică medie din județ, a fost obținută de un absolvent al școlii din Puiești. Acesta a avut o medie finală de 1,20, după ce a fost notat cu 1,40 la română și cu 1,00 la matematică.

Elevii nemulțumiți de rezultatele la Evaluarea Națională vor putea depune contestații la centrele de examen sau le pot trimite electronic, astăzi, 3 iulie, între orele 16.00 – 19.00, și mâine, 4 iulie, între orele 08:00 – 12:00.

Elevii care depun sau transmit contestațiile trebuie să completeze, semneze și să depună sau să transmită și o declarație-tip în care vor menționa că au luat cunoștință că nota acordată în urma soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele trebuie semnate și de către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor minori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 1 =