Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat amenzi în valoare de 410.000 de lei în prima săptămână de activitate a Comandamentului Sezon Estival 2024.
Potrivit ANSVSA, au fost emise două ordonanţe de suspendare şi patru de interzicere a activităţii, în cazul unor unităţi de alimentaţie publică, şi au fost confiscate zeci de kilograme de produse, precum preparate din carne, peşte sau lactate, care vor fi distruse.
Echipele de control au constatat că vânzarea alimentelor avea loc în spaţii neautorizate şi că erau deficienţe în ambalarea şi etichetarea mărfurilor.
De asemenea, spaţiile de producţie şi de depozitare nu îndeplineau condiţiile corespunzătoare de igienă.