SENATORUL LUCIAN ROMAȘCANU PREZENT LA SESIUNEA AP OSCE

0
157

În perioada 29 iunie – 3 iulie 2024, Parlamentul României găzduiește, la Bucureşti, cea de-a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE).

Tema reuniunii este  ”Perspectiva parlamentară privind rolul OSCE în actuala arhitectură de securitate”.

La Sesiunea din acest an sunt înregistraţi parlamentari din peste 50 de state participante la OSCE, aceştia urmând să  dezbată, atât în sesiuni plenare, cât şi în reuniuni ale comisiilor de specialitate, subiecte de actualitate precum războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, situaţia din Orientul Mijlociu, parcursul european al Republicii Moldova, situaţia drepturilor omului şi evoluţii economice în regiunea OSCE.

Propunerea de organizare, la București, a sesiunii de vară AP-OSCE a fost făcută încă din 2019, de către Lucian Romașcanu, pe atunci președintele delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE, împreună cu  deputatul Victor Paul Dobre, la acea vreme vicepreședintele AP-OSCE

Pandemia a amânat însă desfășurarea acestui  eveniment, până anul acesta, când  Palatul Parlamentului a găzduit ediția din acest an a  Sesiunii.

Ieri,  1 iulie, senatorul PSD, Lucian Romașcanu, a fost  co-gazda unui important side-event dedicat populației ucrainene dislocate de sângerosul război pornit de Rusia.

Una dintre concluziile parlamentarului a fost aceea că organismele multilaterale precum OSCE, ONU, Consiliul Europei “trebuie să se reformeze repede și profund pentru a-și împlini menirea în aceste vremuri tulburi, aceea de a asigura pacea și prosperitatea internaționale.”

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 31 = 33