BACALAUREATUL CONTINUĂ CU PROBA OBLIGATORIE A PROFILULUI

0
194

Astăzi, absolvenții claselor a XII-a susțin proba obligatorie a profilului – Matematică şi Istorie, în funcţie de profil.

Joi va fi proba la alegere a profilului şi specializării, unde se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie.

Vineri, elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale vor susţine proba de Limba şi literatura maternă.

Probele încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8,30.

Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc.), precum şi a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informaţi că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc.

Candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

Afişarea primelor rezultate (în centrele de examen şi online) este programată în data de 8 iulie, până la ora 12,00. Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, inclusiv prin mijloace electronice.

Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen şi online). Rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri).

În județul Buzău, examenul are loc în nouă centre, dintre care șase în municipiul Buzău, două la Rm. Sărat și unul, la Pătârlagele. La prima probă a bacalaureatului, la limba și literatura română, desfășurată ieri, dintr-un total de 2.512 elevi înscriși la examen, au absentat 60 de candidați. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Buzău, la prima probă nu a fost eliminat din sala de examen niciun candidat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here