POLIŢIŞTII DIN BUZĂU, FRONT COMUN PENTRU UN MEDIU ÎNCONJURĂTOR CURAT. FOTO

0
373

Duminică, 30 iunie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău   s-au alăturat unei iniţiative de ecologizare pe Lacul Siriu/ Peste o tonă şi jumătate de deşeuri colectate.

           O comunitate în siguranţă reprezintă sloganul activităţii noastre de zi cu zi, aşa că orice proiect ce are ca scop încurajarea cetăţenilor să contribuie individual la binele colectiv, ne provoacă la a participa.

Astfel, cu bucurie şi onoare am dat curs invitației Grupului de iniţiativă C.L.O.S.E.R. de a ne alătura unei activităţi de ecologizare în zona Lacului Siriu.

În plin sezon estival, pe lângă asigurarea ordinii și siguranței publice, polițiștii au dorit să contribuie la îndemnul comunităţii locale în a susţine un mediu curat și sănătos, pentru a proteja climatul generaţiilor viitoare şi a oferi o şansă corectă la viaţă copiilor noştri.

Grupului de iniţiativă C.L.O.S.E.R., format din locuitori ai oraşelor Nehoiu şi Pătârlagele, împreună cu membri ai clubului paddleX din zona de nord a judeţului Buzău, cărora li s-au alăturat  voluntari din diferite judeţe ale ţării, au urmărit, pe lângă colectarea efectivă a deşeurilor, să imprime comunităţii locale conștientizarea importanței de a adopta un comportament responsabil în ceea ce privește protecția mediului înconjurător.

Activităţile, derulate în astfel de parteneriate şi prin voluntariat, au menirea unei mobilizări civice şi a responsabilizării oamenilor, care se lovesc primii de problema deşeurilor incorect gestionate.

Deşeurile adunate, peste o tonă şi jumătate, au fost grupate selectiv, urmând a fi colectate prin operatorul de salubritate care deserveşte zona.

Evenimentul a fost posibil cu implicarea Asociaţiei Mai Mult Verde, din Bucureşti, iar activitatea s-a derulat sub egida „Cu apele curate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =