CENTRALELE PE GAZ AR PUTEA FI INTERZISE

0
195

Din 2040, românii vor trebui să schimbe treptat centrala pe gaz cu sisteme eficiente energetic: panouri fotovoltaice, pompe de căldură sau instalaţii pe baza eolienelor. Este o lege care a trecut de Parlamentul României în aceste zile şi urmează a fi pusă în aplicare în perioada următoare. Totodată, din 2027 se vorbeşte de introducerea unei taxe pe carbon. Spre exemplu, la o factură de 200 de lei am putea plăti în plus 100 – 150 de lei.

Două modificări legislative, care vor impacta consumatorii casnici şi non casnici de energie din România, au fost realizate, fără nicio dezbatere, în Camera Deputaţilor, informează Asociaţia Energia Inteligentă.

Conform acestor modificări, prosumatorii existenţi, care deţin sisteme de panouri fotovoltaice cu puteri instalate între 10,8 kW şi 400 kW, vor fi obligaţi să-şi monteze şi instalaţii de stocare a energiei electrice regenerabile produse.

Instalaţiile de stocare ale prosumatorilor vor trebui să aibă fiecare putere de cel puţin 30% din puterea instalată a unităţilor de producţie cu care sunt asociate, pentru puteri ale acestora din urmă cuprinse între 3 şi 200 kW, şi de cel puţin 50%, pentru puteri ale unităţilor de producţie cuprinse între 200 şi 400 kW.

Termenul de respectare a obligaţiei de montare a instalaţiilor de stocare data de 31 decembrie 2027.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

63 + = 67