COD PORTOCALIU DE CANICULĂ ÎN 16 JUDEȚE ȘI CAPITALĂ

0
276

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat până miercuri dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervalul 11 iunie, ora 10:00 – 12 iunie, ora 10:00, în zonele vizate de avertizarea meteorologilor se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Codul portocaliu va afecta Capitala şi judeţele Tulcea şi Constanţa (parţial) şi Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Olt şi Dolj (integral).

Totodată, în centrul Moldovei şi nordul Olteniei şi pe litoral va fi Cod galben de caniculă. În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi. Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here