PESTE 30 DE INCIDENTE ELECTORALE AU FOST SEMNALATE ÎN JUDEȚUL BUZĂU, PÂNĂ LA ORA 15.00

0
403
Foto cu caracter ilustrativ

De la începerea votării, structurile Ministerului Afacerilor Interne au menținut climatul normal de siguranță și ordine publică și nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral în județul Buzău.

La nivelul județului Buzău, au fost semnalate 31 de incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea, 11 nu s-au confirmat, într-un caz s-a întocmit dosar penal, în două cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale, iar restul situațiilor sunt în curs de verificare.

În cazul dosarului penal întocmit cu privire la o posibilă infracțiune în context electoral, aceasta s-a prezentat după cum urmează:

La data de 9 iunie a.c., polițiștii din Buzău au fost sesizați de către un bărbat de 70 de ani, despre faptul că unul dintre candidați, un bărbat de 44 de ani, ar fi oferit bani unui alegător, în scopul determinării acestuia să voteze în favoarea sa. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, iar polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului pentru a stabili dacă fapta se confirmă și dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.

Pentru orele următoare, efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

O atenție deosebită va fi acordată, în continuare, soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 12 = 14