SE REIA CONSTRUCȚIA CANALULUI SIRET-BĂRĂGAN

0
278

Vești bune pentru agricultorii buzoieni. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat reluarea lucrărilor la Canalul Siret-Bărăgan, un proiect de infrastructură major, început în 1986 și esențial pentru dezvoltarea agriculturii. Potrivit ministrului, lucrările vor începe în luna septembrie pe un segment de aproximativ 33 de kilometri, având deja aprobate studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici, precum și lansată licitația pentru execuția lucrărilor.

Construirea canalului, care va avea o lungime totală de 198 de kilometri, este menită să aducă beneficii economice substanțiale, asigurând apa necesară pentru irigații, inclusiv în județul Buzău. Costurile actuale pentru finalizarea Canalului Siret-Bărăgan sunt estimate la aproximativ 800 de milioane de euro.

De asemenea, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că are în vederea alocarea sumelor necesare pentru acordarea de despăgubiri fermierilor din județele Buzău, Galați și Vrancea, care au fost afectați în această primăvară de o secetă extremă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 3 =