Buzăul a găzduit, în weekend, unul dintre cele mai ample festivaluri de artă stradală din România – ANTANTE – dedicat, în special, copiilor. Timp de 3 zile, orașul s-a transformat într-o adevărată capitală a bucuriei.
Publicul a avut ocazia să asiste la momentele speciale, organizate de artiști din România, dar și de pe alte meridiane ale globului, veniți în premieră la acest festival.
În cei 4 ani de existență, festivalul ANTANTE a adus în prim-plan cei mai importanți artiști de stradă din România, a consolidat publicul și a devenit o prezență atipică în peisajul cultural al Buzăului. Evenimentul din acest an a intrat în circuitul ,,festivalurilor europene de artă stradală”.
Festivalul ANTANTE este finanțat de Primăria Buzău, prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, și este organizat de Asociația Culturală ”Pe Bune”.