CREȘTE SALARIUL MINIM DE LA 1 IULIE

0
282

Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, iar facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe va fi păstrată până la finalul anului.

Decizia a fost anunţată de premierul Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook, după încheierea Consiliului Tripartit: Guvern – patronate – sindicate.

Tot ieri guvernul a stabilit ca aproximativ 100 de mii de bugetari, printre care se numără angajații din cultură, de la Registrul Comerțului, agențiile de mediu și funcționarii din primăriile sub 20 de mii de locuitori, să beneficieze de noi majorări salariale, de până la 10%. Acestea vor fi acordate în două tranșe egale: în iunie și septembrie.

Economiştii spun că în timp ce creşterea salariului minim va aduce mai mulţi bani la buget, majorările salariilor bugetarilor nu fac decât să crească deficitul bugetar, iar asta va duce implicit și la taxe mai mri de anul viitor.

Dacă la începtul anului, Guvernul estimase 5% deficit bugetar, Consiliul Fiscal 6%, Comisia Europeană deja estimează 7% deficit bugetar.

Până la finalul anului, România trebuie să crească venitul minim la nivelul celor din Uniunea Europeană, iar majorarea de la 1 iulie ne menţine tot sub acest prag.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here