,,BUZĂU/IUBEŞTE/TEATRU”, UN MARATON DE SPECTACOLE

0
305

De sâmbătă și până pe 1 iunie, Buzăul este gazda unui eveniment dévenit déjà celebru:,,Buzău/Iubeşte/Teatru”, festival ajuns la cea de-a XIX-a ediţie. Ca în fiecare an, teatre din Brăila, Ploiești, Sfântul Gheorghe și București vor aduce la Buzău spectacole de excepție. Festivalul nu reprezintă însă doar punerea în scenă a unor spectacole, ci și o serie de evenimente realizate de copii.

La ediția din acest an a festivalului, Teatrul „George Ciprian” din Buzău propune iubitorilor de teatru două spectacole proprii.

Din distribuția piesei „Labirintul lui Habarnam” fac parte, atât actori, cât și adolescenți buzoieni. Aceștia din urmă au fost selectați în urma unui casting la care au participat zeci de liceeni din oraș. Realizarea acestei piese a fost o adevărată provocare pentru regizorul Cristian Negoescu, care a lucrat cu adolescenții aproape 3 luni de zile.

Pentru unii dintre liceenii selectați să joace în această premieră, experiența a fost una decisivă, deoarece astfel au ales să-și urmeze vocația.

Cea de-a doua premieră a Teatrului „George Ciprian” este piesa „Despre tandrețe”, în regia lui Vlad Trifaș și va avea loc marți, 28 mai. Pentru actori, acest spectacol reprezintă o redescoperire a unui sentiment extrem de fragil și destul de uitat sau ignorat de mulți dintre noi.

A XIX-a ediție a festivalului „Buzău Iubește Teatrul” începe sâmbătă, 25 mai, de la ora 11.00 și se încheie pe 1 iunie, de Ziua Internațuională a Copilului. Biletele pot fi achiziționate online, de la Agenția de bilete de pe bulevardul Nicolae Bălcescu sau de la casa de bilete a Teatrului, la sediul Muzeului Județean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here