MAJORĂRI SALARIALE PENTRU ANUMIȚI BUGETARI ȘI DECONTAREA OCHELARILOR

0
258

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi ordonanţa de urgenţă care prevede creşteri salariale de 10% pentru anumite categorii de bugetari, dar şi decontarea ochelarilor de vedere, în limita a 500 de lei.

Impactul bugetar al acestor măsuri, în anul 2024, este estimat la 1,2 miliarde lei.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat că majorarea se va aplica în două tranşe, pentru mai multe categorii de angajaţi din administraţie. Prima tranşă,  de 5%, se va aplica începând cu luna iunie, iar a doua tranşă din septembrie.

Este vorba despre angajaţii din administraţia centrală, din domeniile cultură, diplomaţie, din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor Registrului comerţului de pe lângă tribunale, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului, a ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice, centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi cele aflate sub controlul Parlamentului.

De asemenea, creşterea se va aplica şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului, din localităţile de până la 20.000 de locuitori.

Mihai Constantin a menţionat că prin acelaşi act normativ este reglementată posibilitatea angajatorilor de a deconta achiziţia ochelarilor pentru salariaţii care folosesc în mod obişnuit un echipament cu ecran, pe o durată semnificativă a timpului de lucru. Limita este de 500 de lei pe persoană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here