SEZON ÎNCHEIAT CU O VICTORIE

0
420

Gloria Buzău a încheiat cu victorie acest sezon al ligii secunde, sezon care i-a și adus promovarea în Superligă, după 15 ani. Formația din Crâng s-a impus în deplasare, pe terenul celor de la FK Miercurea Ciuc, cu un gol marcat în ultimele minute ale meciului.

Deja promovată, echipa buzoiană a aliniat la Miercurea Ciuc un prim 11 în care s-au regăsit mai mulți jucători care nu au prins multe minute în acest an, dar și câțiva debutanți. În acest context, gazdele și-au creat mai multe situații de gol în fața Gloriei, însă nu a reușit să-l învingă pe debutantul Alessandro Lepădat. FK Miercurea Ciuc putea marca chiar în debutul întâlnirii, ratând două șanse notabile chiar în primele 10 minute.

Și în partea a doua a meciului, jucătorii din Miercurea Ciuc au avut câteva ocazii mari, însă balonul nu a vrut să intre în poartă. Dacă gazdele nu au reușit să înscrie, a făcut-o Gloria, în al 4-lea minut al prelugirilor, printr-un alt debutant, Gabriel Bucur, introdus în teren cu doar 3 minute mai devreme.

Gloria Buzău încheie, astfel, un sezon destul de tumultos, dar care i-a adus cea de-a 4 promovare în prima ligă de fotbal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here