CAMPANIE DE IMAGINE

0
363

Premierul Marcel Ciolacu a prefațat începerea campaniilor electorale pentru alegerile din iunie, cu o vizită maraton, acasă, la Buzău. După ce, marți, s-a bucurat, alături de suporterii buzoieni, de promovarea Gloriei în Superligă, a doua zi, Ciolacu a fost prezent la mai multe evenimente, atât în municipiul Buzău, cât și în comuna Țintești. Flancat de europarlamentarul Mihai Tudose, de ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, de parlamentari buzoieni, dar și de  președintele PSD Buzău, Lucian Romașcanu, de primarul Constantin Toma și de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, Marcel Ciolacu a vizitat mai întâi noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, care urmează să fie inaugurată, foarte probabil, spre sfârșitul lunii mai. Delegația a fost întâmpinată de către managerul spitalului, Claudiu Damian, alături de membrii comitetului director și de coordonatori ai secției U.P.U.-SMURD. La finalul vizitei, premierul a declarat că noua Unitate de Urgențe este peste aşteptări.

În periplul său prin Buzău, Marcel Ciolacu a vizitat Centrul Cultural ”I.C. Brătianu”, un alt obiectiv realizat cu fonduri europene, atrase de Consiliul Județean. A urmat apoi o plimbare pe B-dul Nicolae Bălcescu și Bulevardul Unirii până în Piața Dacia, care i s-a părut total schimbată.

Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu a ținut să sublinieze că prioritatea administrațiilor locale și județene este atragerea de fonduri europene.

În cadrul vizitei sale la Buzău, Marcel Ciolacu, l-a felicitat și pe primarul din Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, pentru  modul în care a administrat orașul în ultimii 8 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here