Proiectul „Velo Valahia”, prin intermediul căruia se urmăreşte legarea pe un traseu cicloturistic a principalelor zone turistice din Buzău, Prahova şi Vrancea, este și acum, o necunoscută. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău afirmă că implementarea acestei investiții revine județului Prahova, care este lider de proiect. Cert este că acest proiect interjudețean se va realiza prin Programul Național de Redresare și Reziliență și va avea o valoare totală de peste 37 milioane euro, fără TVA.
Proiectul „Velo Valahia” presupune realizarea unui traseu de 459 de kilometri pe care se va putea circula, în siguranță, cu bicicleta. Traseul cicloturistic principal din judeţul Buzău este cuprins între localitatea Finţeşti-Năieni şi Mănăstirea Poiana Mărului-Bisoca și are o lungime de 129 de km. Obiectivul general al acestei investiții îl reprezintă crearea, dezvoltarea, și modernizarea infrastructurii de turism de la nivelul celor 3 județe în vederea valorificării resurselor naturale și a impulsionării dezvoltării.