Gala Premiilor Gopo, ajunsă la ediţia a XVIII-a, va avea loc luni, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, urmând să fie celebrate realizările cinematografice ale anului trecut.
Peste 900 de invitaţi din lumea filmului românesc sunt invitaţi să participe la evenimentul în cadrul căruia vor fi recompensate performanţele cinematografiei autohtone din anul anterior.
Printre cei care vor urca pe scena Naţionalului bucureştean pentru a înmâna premiile ediţiei se număra actorii Oana Pellea, Marius Manole, Emilian Oprea, Maria Obretin, Nicu Mihoc, Victoria Cociaş, Adrian Văncică, Bogdan Dumitrache, Alexandru Ion, producătoarea Miruna Berescu sau regizorii Tudor D. Popescu şi Cristian Pascariu.
Cele mai nominalizate filme de anul acesta la Premiile Gopo sunt „Libertate” (14 nominalizări), „Spre nord” (13 nominalizări), „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (11 nominalizări), „BOSS” (9 nominalizări), „MMXX” (6 nominalizări) şi „Visul” (6 nominalizări).
La categoria Cea mai bună regie concurează Bogdan Mirică pentru filmul „BOSS”, Tudor Giurgiu pentru „Libertate”, Cristi Puiu cu „MMXX”, Radu Jude cu „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” şi Mihai Mincan pentru „Spre Nord”.
Pentru premiul de Cea mai bună actriţă într-un rol principal concurează Diana Gheorghian („Dark Ages”), Adelaida Perjoiu („MMXX”), Bianca Cuculici („MMXX”), Ilinca Manolache („Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”) şi Cătălina Moga („Tigru”), în timp ce pentru Cel mai bun actor într-un rol principal sunt în competiţie Laurenţiu Bănescu („BOSS”), Alex Calangiu („Libertate”), Niko Becker şi Soliman Cruz pentru rolurile din filmul „Spre Nord” şi Vlad Logigan („Visul”).
Premiile Gopo 2024 sunt organizate de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.