România are o rată de imunizare împotriva infecției cu HPV de doar 7,5 %, desi Organizația Mondială a Sănătății recomandă o rată de 90 %.
Asta în ciuda faptului că fetele și băieții care au între 11 și 19 ani primesc gratuit vaccinul. Iar femeile între 19 și 45 de ani îl pot cumpăra cu o compensare de 50%, dacă au trimitere de la medicul de familie.
Peste 4 mii de băieți au fost imunizaţi din decembrie și până acum.
Specialiștii în prevenție spun că 80% din cancerele orofaringiene sunt determinate de virusul HPV, ceea ce face extrem de importantă vaccinarea băieților nu doar ca metodă de prevenție către femei și de reducere a incidenței virusului la femeie, ci pentru propria protecție.
Virusul uman Papilloma are peste 100 de tulpini, iar specialiștii spun că mai mult de 8 din 10 adulți vor fi infectaţi cu cel puțin una dintre ele de-a lungul vieții. 15 dintre aceste tulpini sunt cu risc înalt oncogen – adică pot provoca diferite tipuri de cancer. Dintre acestea 2 – adică HPV 18 și HPV 16 sunt răspunzătoare de apariția celor mai multe cazuri de cancer de col uterin.
România are cea mai mică rată de imunizare împotriva HPV, în consecință suntem pe primul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de mortalitatea din cauza cancerului de col uterin. Medicii spun că boala poate apărea la 10-15 ani după infecție și este tot mai agresivă.
În Australia 85% dintre băieți sunt vaccinați, la fel 95% dintre fete. Și în Portugalia rata de vaccinare a trecut de 90 de procente.