DISTRIBUIREA PENSIILOR ÎN LUNA MAI AR PUTEA FI ÎNTÂRZIATĂ DE MINIVACANȚA DE PAȘTE

0
291

Luna următoare pensiile ar putea ajunge mai târziu la beneficiari, din cauza Pastelui, care se sărbătorește pe 5 mai, dar și a minivacanței bugetarilor, începând cu 1 mai.

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a transmis că, în mod normal, pensiile sunt distribuite de poştaşi între prima zi și cea de-a 15-a zi a fiecărei luni. Doar că, de data aceasta, data de 1 Mai este liberă prin lege, iar la doar câteva zile distanță, pe data de 5 mai, se sărbătorește Paștele.

Daniel Baciu spune că poștașii vor fi activi de pe ziua de 2 mai. Asta pentru a începe deja să distribuie pensiile către seniori. Măsură a fost luată pentru ca pensiile să ajungă la o parte dintre seniori înainte de 5 mai.

În acest fel, încă de vineri, 3 mai, seniorii vor începe să primească pensiile de la stat. Iar  cei care vor lucra în perioada minivacanței de 1 Mai și Paște, vor fi recompensați. Poștașii care vor fi pe teren între 2 și 5 mai vor primi ulterior o zi liberă în plus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here