VREME SEVERĂ ÎN URMĂTOARELE 24 DE ORE. 16 JUDEȚE ȘI CAPITALA, SUB AVERTIZARE COD GALBEN

0
466

Noi alerte meteo de vreme severă. Potrivit ANM, la ora 10.00 a intrat în vigoare o avertizare cod galben de vreme severă, care vizează Capitala şi 16 judeţe, unde se anunţă ploi torenţiale, grindină şi vijelii până joi dimineaţă. De asemenea, o informare meteo de fenomene extreme este valabilă până joi seară.

În intervalul  17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 20, temporar va ploua, iar în jumătatea de sud-est a teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, izolat grindină și vijelii.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.

Vântul va avea local și temporar intensificări cu viteze în general între 45 și 55 km/h, miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, iar joi (18 aprilie) mai ales în sud.

Pe crestele montane vor fi rafale de peste 70 km/h.

Vremea se va răci în toată țara, iar la altitudini de peste 1500 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

 

În intervalul 17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 10 va fi  instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Zone afectate: Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei.

În Muntenia, Dobrogea și în sudul Moldovei, precum și în sud-estul Transilvaniei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului cu rafale în general de 60…70 km/h, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 45 l/mp.

La munte, iarna a revenit la mijlocul lunii aprilie. Ningea ca în povești, miercuri dimineață, la Arieșeni, în Alba, iar la Vlădeasa şi Dealu Negru din Munții Apuseni, județul Cluj, s-a așternut zăpada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here