GEST INEDIT PENTRU O ELEVĂ DE LA LICEUL DE ARTE DIN BUZĂU

0
394

Primăria Buzău îi plătește unei eleve de clasa a douăsprezecea, de la Liceul de Arte ,,Margareta Sterian”, din municipiu, o bursă de studii de 3 ani la Paris. Gestul inedit al reprezentanților administrației locale vine ca un omagiu adus pictorului Ion Andreescu, care în 1878 și-a urmat cursurile la Universitatea de Arte din Paris, tot printr-o bursă plătită, la acea vreme, de Primăria Buzău. Bursa de studii la Paris reprezintă și o recunoaștere a talentului tinerei artiste, câștigătoarea unui concurs organizat de admininistrația buzoiană.

Tânăra de 18 ani, Sofia Dominoschi, se pregătea să dea examen la Facultatea din Iași. Vestea că își va putea continua studiile la Paris a fost o mare surpriză.

Tânăra a recunoscut că, odată cu primirea acestei burse de studii,  lucrurile în viața ei vor lua o nouă întorsătură.

Sofia, fiica sculptorului buzoian Ciprian Dominoschi, realizatorul sculpturii lui Alexandru Marghiloman, a câștigat, nu demult, un concurs de pictură organizat de Liceul de Arte din Buzău, la care au mai participat 24 de elevi. Pictura Sofiei a fost portretul lui Andreescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here