Guvernul intenţionează să prelungească cu două luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor RCA.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, spune că este o soluţie temporară până ce va fi modificată legislaţia privind piaţa asigurărilor auto, caracterizată de un dezechilibru între cerere şi ofertă.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a transmis deja un set de propuneri de modificare a stabilirii preţului poliţelor RCA, dar schimbările vor face mai mult rău decât bine, spun reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.
Organizaţia a transmis că majoritatea propunerilor ASF vor duce la scumpirea poliţelor cu 30-40%. În plus, dacă asigurarea obligatorie nu este reînnoită în 30 de zile, şoferul poate pierde bonusul acumulat în ani de zile în care a condus fără accidente, mai spun transportatorii.
De asemenea, amenzile de circulaţie ar urma să scadă bonusul, fiind luate în considerare sancţiunile aplicate pentru un comportament neadecvat în trafic, ce conduce la un risc ridicat de accidente.