Consiliul Județean Buzău este convocat, joi, 28 martie, de la ora 10.00, în sedința ordinară a lunii. Pe ordinea de zi au fost trecute 26 de proiecte de hotărâre, precum și alte probleme ale activității curente. Consilierii județeni vor aproba cea de-a doua rectificare a bugetului propriu al judeţului Buzău pe anul 2024, dar și a mai multor instituții subordonate.
De asemenea, în sedința de lucru va fi supus votului și proiectul de acordare de subvenții pentru activități de asistență socială de la bugetul județului în acest an.
Tot mâine, Consiliul Județean va aproba asumarea unor responsabilități financiare pentru organizarea ediției 2024 a „Universității de vară de la Rm. Sărat” de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.