SINDICALIȘTII DIN SĂNĂTATE NU RENUNȚĂ LA PROTESTE

0
314
Foto : Arhivă

Consiliul de coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” a decis continuarea acţiunilor de protest cu o grevă de avertisment care va avea loc pe 3 aprilie în intervalul orar 12,00 – 13,00.

Acţiunea de protest, declanşată ca urmare a nemulţumirilor legate de drepturile salariale, va fi organizată de sindicatele membre ale federaţiei în toate unităţile sanitare în care acestea au membri şi angajaţi care au semnat pentru grevă sau care vor semna până la momentul derulării ei.

Conform Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, Guvernul şi Ministerul Sănătăţii au refuzat să dea curs solicitării de încheiere a unui acord privind procedura grevei în sectorul public de sănătate, „refuz ce are ca scop împiedicarea grevei în sănătate, respectiv restricţionarea acestui drept constituţional al angajaţilor din sănătate”.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a explicat  că la organizarea grevei se adaugă necesitatea stabilirii detaliate a fiecărui pas procedural al acesteia astfel încât desfăşurarea ei „să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei”.

În a doua parte a lunii aprilie, după desfăşurarea grevei de avertisment, Consiliul de coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” se va întruni din nou pentru instructajul general specific grevei şi decizia privind declanşarea grevei generale propriu-zise.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here