Îmbătrânirea populaţiei se accentuează în România de la an la an. În timp ce se estimează, numărul populaţiei rezidente tinere de vârstă preşcolară şi şcolară continuă să aibă un trend descendent, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
În prezent există aproximativ 3,7 milioane de persoane în vârstă de 65 de ani şi peste, ceea ce înseamnă aproape 20% din populaţia generală a ţării.
În viitor, sistemul social va trebui să facă faţă unui număr tot mai crescut de persoane vârstnice, cu nevoie de îngrijire pe termen lung, de existenţa cărora nici măcar nu se ştie, din cauza lipsei de personal specializat, atrage atenţia Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali.
Persoanele vârstnice singure, cu funcţionalitate limitată şi cu dizabilităţi fac parte din grupuri vulnerabile, dar nu este încă o evidenţă clară a acestora la nivel naţional.
Săptămâna viitoare se va marca Ziua Mondială a Asistenţei sociale, iar sloganul este anul acesta „viitor comun pentru o schimbare semnificativă şi transformatoare”.