MINISTRUL TRANSPORTURILOR, ÎN INSPECȚIE, LA AUTOSTRADA 7

0
424

În acest an se va putea circula pe primele două tronsoane ale Autostrăzii Ploiești-Buzău, dar și pe toate cele patru tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focșani. Este convingerea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care, alături de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a făcut o vizită pe șantierele Autostrăzii Moldovei, pentru a vedea stadiul lucrărilor. Ministrul s-a arătat puțin nemulțumit de progresul făcut de constructori pe șantierele loturilor 1 și 2 ale autostrăzii dintre Ploiești și Buzău, respectiv Dumbrava – Mizil și Mizil – Pietroasele, chiar dacă stadiul lucrărilor este destul de avansat.

Și în ceea ce privește stadiul lucrărilor pe cele patru tronsoane ale autostrăzii Buzău-Focșani, Grindeanu s-a arătat încrezător. El crede că oamenii vor circula pe această autostradă în toamna acestui an. Ministrul Transporturilor a amenințat că va fi prezent, lună de lună, pe aceste tronsoane de drum, pentru a vedea cum evoluează lucrările.

O altă veste bună este legată de începerea lucrărilor pe lotul 3 al autostrăzii Ploiești – Buzău, între Pietroasele și muncipiul Buzău.

Sursa de finanțare pentru întreaga Autostradă a Moldovei, A7, este Programul Național de Redresare și Reziliență. În acest an, dacă nu apar sincope, ar trebui să fie finalizate tronsoanele 1 și 4 ale porțiunii Buzău-Focșani, respectiv Buzău – Vadu Pașii și Mândrești – Focșani. Potrivit contractului, celelalte două loturi ar trebui să fie finalizate anul viitor, însă oficialii Ministerului Transporturilor sunt încrezători că vor fi date în folosiță în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here