GLORIA BUZĂU, CAMPIOANĂ LA TRANSFERURI

0
490

Gloria Buzău este campioana transferurilor din pauză de iarnă, în liga a 2-a. Nu mai puțin de zece achiziții au fost perfectate până acum de clubul din Crâng. Ultimii veniți sunt Denis Dumitrașcu, de la UTA Arad, și Daniel Benzar, fotbalist care a semnat din postura jucătorului liber de contract.

Denis Dumitrașcu poate acoperi mai multe posturi în teren. Jucătorul născut la Râmnicu Vâlcea poate juca mijlocaș de bandă, dar și în centrul liniei mediane. Odinioară, internațional român Under 18 și Under 19, stângaciul venit de la UTA a mai jucat de-a lungul carierei la Chindia și FC Argeș. Pentru UTA, Dumitrașcu a evoluat în 13 meciuri în prima ligă în acest sezon, în zece intrând ca titular și în patru fiind înlocuit. El are și o cotă de piață deloc de neglijat, 350.000 euro.

În schimb, Daniel Benzar este o enigmă, întrucât nu a mai jucat de luni bune, iar condiția sa fizică este greu de evaluat. Jucătorul timișorean în vârstă de 26 de ani, ultima dată la Poli Timișoara, de care s-a despărțit din primăvara anului trecut și apoi nu a mai jucat în altă parte, a mai evoluat la FCSB, Academica Clinceni, FC Voluntari, Dunărea Călărași și Rapid. Foarte probabil, cei din staff-ul buzoian au avut în vedere acest aspect, atunci când au considerat că mijlocașul va fi util echipei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here