Un grup de copii, ce mergeau în această dimineață la școală, a fost lovit de o soferiță, pe DN2C, în localitatea Smeeni, din judeţul Buzău.
Din primele date de la faţa locului a reieşit că autoturismul condus pe direcţia Costeşti către Pogoanele, de către o femeie în vârstă de 39 de ani, din Smeeni, a surprins şi accidentat mai mulţi copii care s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal.
În urma evaluării medicale iniţiale, 4 copii cu vârste cuprinse între între 10 şi 13 ani, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri de specialitate.
În cauză va fi deschis dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.