ÎNGHEȚAREA TARIFELOR RCA A FOST PRELUNGITĂ CU 6 LUNI. REPREZENTANȚII COTAR SE OPUN MĂSURII

0
469

Veste bună pentru șoferi, la final de an.

Guvernul a decis să  prelungească înghețarea tarifelor RCA pentru următoarea jumătate de an, la nivelul din luna februarie 2023. Brokerii de asigurări pot adăuga însă o majorare de cel mult 6,8%, adică inflația prognozată pentru mijlocul anului viitor.

Măsura se va aplica în cazul polițelor de răspundere civilă auto încheiate după intrarea în vigoare a actului normativ. Fără această reglementare, ar fi existat riscul unor scumpiri excesive, într-o perioadă în care a crescut brusc cererea din partea șoferilor.

În decembrie au expirat nu mai puțin de 900 de mii de polițe RCA încheiate la Euroins, intrată între timp în faliment. Companiile de asigurări s-au plâns însă că înghețarea tarifelor, a treia din acest an, va produce dezechilibre pe piață.

În prezent, cel mai mic tarif de referinţă RCA este de aproximativ 1.000 de lei, la categoria de vârstă 51-60 de ani, pentru autoturismele cu o capacitate cilindrică de sub 1.200 de centimetri cubi. Iar maximul, în jur de 4.700 de lei pentru șoferii sub 30 de ani, pentru motoarele de peste 2.500 de centimetri cubi.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) se opune continuării plafonării tarifelor RCA la nivelul preţurilor practicate de asigurători şi cere ca o continuare a acestei măsuri să se facă numai la tariful de referinţă afişat de ASF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here