Se anunță vremuri tulburi la Primăria Buzău. Asta arată și noua organigramă, care va fi dezbătută într-o ședință extraordinară a Consiliului Local. Aproape 270 de angajați ai administrației locale vor fi concediați, în baza ordonanței austerității impuse de Guvern. Primarul Constantin Toma spune că disponibilizarea polițiștilor locali și a altor angajați din Palatul Comunal ar mai aduce ceva economii la bugetul local.
Edilul nu renunță la ideea disponibilizării polițiștilor locali. El spune că, odată cu adoptarea noii organigrame, Primăria ar putea rămâne cu 129 de polițiști.
Deși ordonanța austerității interzice angajări în instituțiile publice, Toma speră ca prin desființarea celor aproape 270 de posturi să creeze alte aproape 160 noi.
Recent Guvernul a amânat, însă, „ordonanța austerității”, până la jumătatea anului viitor. Termenul de intrare în vigoare a măsurilor de reformă administrativă a fost prorogat până la 30 iunie 2024.