Cutremurul produs, săptămâna trecută, la PNL Buzău, odată cu instalarea lui Adrian Mocanu în funcția de președinte interimar al organizației județene pare să fi produs o undă de șoc în tabăra liberalilor buzoieni. Surse politice afirmă că prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, a intenționat să-și dea demisia din funcția de prefect, având în vedere că a fost susținut pentru această funcție de fostul lider al liberalilor buzoieni, deputatul Gabriel Avrămescu.
De asemenea, aceleași surse politice susțin că mai mulți primari liberali din Buzău intenționeză să candideze din partea PSD la alegerile locale de anul viitor. Este vorba despre primarii din Padina, Brădeanu, Cochirleanca, Tisău și Beceni, care ar fi trecut formal în tabăra social-democraților. Deputatul Gabriel Avrămescu, președinte al organizației județene a PNL Buzău în ultimii 3 ani, și-a dat demisia din această funcție, odată cu numirea lui Adrian Mocanu la vârful organizației liberale.
Imediat după demisie Avrămescu a explicat că numirea lui Adrian Mocanu la conducerea PNL Buzău a fost una dintre revendicările PMP pentru fuziunea cu liberalii.