POLIȚIȘTII LOCALI ÎI POT AMENDA PE CEI CU TROTINETE ELECTRICE

0
345

Legea potrivit căreia Poliţia locală poate acorda sancţiuni conducătorilor de trotinete electrice a fost promulgată  de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit noilor modificări, poliţiştii locali constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede, trotinete electrice şi vehicule cu tracţiune animală. Un raport recent al Poliţiei Române arată că, la nivel naţional, numărul accidentelor în care au fost implicați conducători de trotinete a crescut de la 42 în 2018, la peste 2.200 anul trecut.

Numai în ultimii trei ani, această valoare s-a dublat de la un an la altul. Au fost peste 500 de accidente în 2020, peste 1.200 în 2021 și peste 2.200 anul trecut.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here