Încă o etichetă pentru produsele româneşti. DOR, adică De Origine România. Asta prevede o lege adoptată, prin care se doreşte promovarea alimentelor autohtone. Eticheta însă nu e obligatorie, o pune cine vrea, iar pentru asta producătorii trebuie să depună un dosar la Ministerul Agriculturii.
Un cozonac poate primi logo-ul DOR dacă făina din care e făcut provine de la cereale româneşti, iar laptele şi ouăle de la animale crescute la noi în ţară. Şi nuca trebuie să fie tot de provenienţă românească. Stafidele, zahărul sau esenţele, dacă nu sunt autohtone, nu pot fi folosite în proporţie mai mare de 25%. La începutul anului viitor ar trebui să vedem şi primele produse cu eticheta DOR. Până atunci, cine vrea să aibă logo-ul pe produse, trebuie să depună un dosar la Ministerul Agriculturii pentru a obţine un certificat în acest sens.
În ultima perioadă au apărut mai proiecte care au propus tot felul de însemne pentru alimente. În aprilie, actualul premier spunea că vânzătorii trebuie să fie obligați să semnaleze cu tricolorul produsele românești. În iunie, a apărut ideea etichetării cărnii româneşti. În plus, există o etichetă şi pentru alimentele care conțin făină de gândaci, lăcuste sau greieri.