Autoritățile buzoiene au recepționat primii kilometri din cel mai circulat drum județean din Buzău! Este vorba despre drumul 203K, pe tronsonul Robeasca- Vadu Pașii, porțiune de șosea care a intrat în reabilitare în octombrie 2019. Cei aproape 37 de kilometri au fost reabilitați cu fonduri europene, în valoare de aproape 18 milioane de lei. Proiectul a fost inițiat de Consiliul Județean Buzău și a impus schimbarea soluțiilor tehnice chiar în timpul derulării investiției, datorită complexității lucrărilor. De asemenea, acest tronson de drum a devenit singura șosea județeană prevăzută cu pistă pentru bicicliști.
Reprezentanții Consiliului Județean Buzău au anunțat că, în câteva zile, urmează și recepția celui de –al doilea tronson din Drumul Județean 203K, Mărăcineni –Plaiul Podul Muncii. Acesta tronson are tot 37 de kilometri și a intrat în reabilitare în iulie 2018.
Ultimul tronson din Drumul Județean 203K care va fi modernizat este Vintilă Vodă-Plaiul Nucului. Pentru această șosea, finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a fost realizat proiectul tehnic.