ARSURI…SEZONIERE

0
330

Toamna și iarna sunt perioadele cele mai aglomerate pentru medicii chirurgi ai Spitalului Județean de Urgență Buzău. Tot mai mulți pacienți se prezintă cu arsuri, aflate în diverse stadii, fie după ce s-au fript în încercarea de a se încălzi la sobele improvizate, fie după ce s-au ars când au dat foc gunoaielor strânse în curte sau de pe câmp.

În situația în care v-ați ales cu o arsură, indiferent care ar fi cauza acesteia, este bine să știți care sunt măsurile de prim-ajutor pe care trebuie să le luați. În primul rând, trebuie să îndepărtați sursa de căldură excesivă, iar apoi să răciți zona afectată cât de repede se poate. Un alt factor important este să evitați purtarea unor haine din materiale sintetice care odată ce au luat foc pot produce leziuni grave corpului.

Arsurile se numără printre cele mai frecvente accidente domestice din întreaga lume. Unele dintre ele sunt minore și nu pun viața în pericol, putând fi tratate cu ușurință, pe când altele necesită îngrijire medicală specială și pot reprezenta o urgență.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here