ÎNFRÂNGERE ANTICIPATĂ

0
392

SCM Gloria Buzău n-a avut nicio șansă în fața fostei campioane Rapid București, pe terenul acesteia. Handbalistele antrenate de Daniel Anca au pierdut clar, miercuri, scor 31-23, la capătul unui meci în care echilibrul s-a menținut doar în prima repriză.

Handbalistele din Buzău au luptat excelent în apărare în debutul întâlnirii. Dovadă și scorul mic, înregistrat la pauză pe tabelă, 12 la 10 în favoarea Rapidului. Gloria a fost condusă cu 6 la 1 în debutul partidei, dar a reușit să revină și să reducă diferența la doar două goluri.

Repriza secundă s-a scris, însă, după cu totul alt scenariu. Au fost de-ajuns trei minute, interval de timp în care Rapid a înscris de patru ori consecutiv, anulând toată munca buzoiencelor din prima repriză. Gloria s-a mai apropiat o singură dată la două goluri, în minutul 41, dar valoarea și-a spus cuvântul în cele din urmă. S-a încheiat 31-23 pentru bucureștence, rezultat anticipat oarecum de specialiști.

Poate mai important decât meciul cu Rapid este cel de săptămâna viitoare, de acasă, cu Minaur Baia Mare. SCM Gloria Buzău trebuie să confirme că se poate bate de la egal la egal măcar cu echipele care aspiră la cupele europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here