CONTRACT GATA DE SEMNARE

0
412

Contractul pentru realizarea tronsonului Pietroasele- Buzău, din cadrul Autostrăzii A7, ultimul lot al autostrăzii Ploiești Buzău, pe care nu au început lucrările, este gata de semnare. Cum cele 10 zile în care putea fi contestat câștigătorul licitației, nu a mai fost depusă nicio contestație, autoritățile române pot semna contractul cu asocierea de firme din Turcia, recent câștigătoare a contractului.

Constructorii turci vor avea la dispoziție 20 de luni pentru a finaliza construcția celor 13,9 de kilometri dintre Pietroasele și Municipiul Buzău. Lucrările pe lotul 1, Dumbrava – Mizil, în lungime de 21 de kilometri, au ajuns la un stadiu fizic de 34%, iar pe lotul 2, Mizil – Pietroasele, în lungime de 28,35 de kilometri, la 29,5%. Ambele loturi trebuie finalizate și deschise circulației până la finalul anului 2024.

Licitația pentru construcția Lotului 3 al Autostrăzii Ploiești- Buzău, Pietroasele-Buzău a fost lansată în mai 2021, însă, rezultatul a fost contestat de 3 ori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here