Proiectul de lege propus de UDMR, care va da liber la vânătoarea de urși bruni, a trecut luni seară de Senat. Potrivit noului proiect, cotele de prevenție și intervenție pentru vânătoarea de urși bruni vor fi decise prin lege.
Pentru anul 2024 a fost stabilită o „cotă de prevenție” de 426 de exemplare de urs brun, iar alţi 55 de urşi care caută mâncare în tomberoane vor putea fi ucişi dacă vor fi prinşi în localități. Vânătorii vor putea, în baza unei taxe, să vâneze urși la fel cum vânează căprioare, iepuri și alte animale sălbatice. Organizațiile nonguvernamentale critică dur proiectul de lege și spun că măsura va reduce drastic numarul urșilor din tara noastră, iar legea este făcută pentru vânătoarea de trofee.
În ultima lună au fost înregistrate zeci de cazuri în care urșii și-au făcut aparația în zone urbane. Fostul ministru al Mediului susține că în țara noastră ar fi 7.000-8.000 de urși, dar organizațiile de mediu spun că numărul nu trece de 6.500. Proiectul urmează să fie adoptat de plenul Camerei Deputaților.