Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca începe luna noiembrie cu parcul auto înnoit. Două ambulanțe Renault tip A1, destinate transportului sanitar neasistat al unui pacient, dotate cu echipamentele și materialele sanitare necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie, au intrat în dotarea unității medicale din județul Buzău. Cele două autospeciale au fost achiziționate cu fonduri transferate de la bugetul Ministerului Sănătății, pentru „finanțarea investițiilor în spitale” și sunt primele ambulanțe noi pe care unitatea medicală le-a primit în cei 63 de ani de când a fost înființată.
Spitalul din Săpoca este cel mai mare spital de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță din țară, având 300 de paturi destinate tratării și îngrijirii pacienților psihici periculoși din 10 unități administrative: Buzău, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Tulcea şi municipiul Bucureşti.