PROPUNERE: TESTAȚI ANTIDROG, LA ADMITERE

0
394

După scandalul iscat, luna trecută, pe tema testării elevilor în școli pentru consumul de droguri, Ministerul Afacerilor Interne a sugerat ca și la examenele de admitere în instituțiile de învățământ ale MAI, candidații să fie testați atât antidrog, cât și pentru alcool. Propunerea este văzută cu ochi buni de către comandantul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, comisar șef Laurențiu Pantazi, care crede că a venit vremea ca această măsură să fie inclusă la examenele de admitere în instituțiile de învățământ ale MAI.

Comandantul IPJ Buzău mai este de părere că modificările aduse de MAI privind statutul polițiștilor, ce includ efectuarea de teste antidrog în timpul serviciului, sunt binevenite.

Conform proiectului MAI, cine nu se supune testărilor va fi suspendat din funcție pe o perioadă determinată. Pe de altă parte, la nivelul IPJ Buzău se efectuează periodic testări pentru consumul de alcool, atât la polițiștii care se află în timpul serviciului, cât și la cei aflați în afara lui.

Propunerile Ministerului Afacerilor Interne au venit în contextul în care mai mulţi poliţişti au fost cercetaţi în ultimii ani pentru consumul de droguri sau au fost implicați în traficul de droguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here