Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, joi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
Este vorba despre dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Potrivit ICCJ, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă.
Sub primul aspect, instanţa supremă arăta că legea are un caracter eterogen şi s-a nesocotit principiul unicităţii reglementării.
Instanţa Supremă susţinea că s-a încălcat art.1 alin. (5) privind principiul legalităţii coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituţia României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.
Un alt motiv de neconstituţionalitate extrinsecă invocat se referă la încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) şi n) din Constituţia României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.
IICJ a constatat că actul normativ încalcă prevederile art.1 alin.(3) şi (5) prin raportare la art.53 din Constituţie cu privire la principiul securităţii raporturilor juridice, a clarităţii şi previzibilităţii reglementării şi a statului de drept.