Zi de mare sărbătoare, astăzi, pentru credincioși. Creștin-ortodocșii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor și ca Sfânta Maria Mică. Naşterea Maicii Domnului este cea dintâi mare sărbătoare din anul bisericesc ortodox. A fost fixată în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizeaza ziua veșniciei și viața fără de sfârșit.
Credincioșii au participat la slujba Sfintei Liturghii și s-au rugat la Maica Domnului pentru iertarea păcatelor, sănătate și liniște.
Potrivit scrierilor bisericești, Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria, erau foarte îndurerați că nu aveau copii. Însă, după o vreme de rugăciuni, Dumnezeu l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil în casa celor doi credincioși. Îngerul le-a transmis că vor avea o fiică binecuvântată, prin care toate neamurile pământului se vor binecuvânta și prin care va veni mântuirea lumii. Ana a promis că dacă va avea un copil, îl va închina Domnului. Astfel, atunci când Fecioara Maria a împlinit trei ani, părinții săi au dus-o la templul din Ierusalim, eveniment prăznuit ca Intrarea în biserică a Maicii Domnului, la 21 noiembrie.
Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceștia fiind femei.
Dintre femeile care își serbează onomastica – aproximativ 1.400.000 se numesc Maria, aproximativ 270.000, Mariana, și în jur de 51.000 poartă numele de Marinela.