În comuna Siriu se va construi un nou pod peste râul Buzău. Podul va face legătura între Drumul Național 10 și drumul comunal ce duce în satul Muscelușa. Contractul de finanțare a fost deja semnat, iar în curând va avea loc licitația pentru desemnarea constructorului. Criteriul selectării firmei câștigătoare este prețul cel mai mic. Dacă nu vor exista contestații, în mai puțin de o lună ar urma să fie emis ordinul de începere a lucrărilor. Proiectul are o valoarea totală de peste 8,5 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Primarul comunei buzoiene, Dragoș Voicu, precizează că acest pod este primul de o asemenea importanță care se va construi la Siriu, după 1990.