Continuă festivalurile verii la Buzău! După Buzăul lui Marghiloman, la distanță de o săptămână și jumătate, va începe un alt festival. De data aceasta, va fi un eveniment găzduit în curtea Centrului Cultural I.C. Brătianu, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, organizat de Consiliul Județean și Centrul de Cultură și Artă, în care și Primăria Buzău va fi parteneră. Este vorba despre Festivalul Internațional de Folclor ”Plaiurile Mioriței”, ajuns la a opta ediție, și care va reuni ansambluri populare din șapte țări, majoritatea europene.
Festivalul începe pe 25 iulie și se va desfășura timp de patru zile, timp în care Buzăul va avea parte de parade de costume și dansuri populare, urmate de spectacole, în fiecare zi, pe scena din spatele Centrului Muzeal I.C. Brătianu. De la debutul sezonului estival, municipiul Buzău a fost gazda mai multor evenimente care îmbină muzica, cu activitățile de promovare a unor tradiții, dar și cu activități de tip comercial.