MINORII DE 16 ANI POT CĂLĂTORI SINGURI ÎN STRĂINĂTATE. DE CÂND ȘI ÎN CE CONDIȚII?

0
212

Cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. Proiectul a fost aprobat,  zilele trecute, de  Camera Deputaţilor,  for decizional, cu  277 voturi pentru, unul contra şi o abţinere.

Proiectul completează o lege din 2005,  privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate şi modifică un articol dintr-o alta lege în vigoare,  privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în sensul stabilirii unui nou regim de circulaţie în străinătate pentru minorii care au împlinit vârsta de 16 ani.

Potrivit noului acti normativ, minorul de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, si care urmează să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical, poate călători în străinătate neînsoţit de o persoană fizică majoră. Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here