Senatorul Lucian Romașcanu a declarat la încheierea mandatului de ministru al Culturii că urmează o perioadă în care Partidul Social Democrat va fi în prim-planul guvernării, iar susținerea parlamentară este crucială.
“ Am înțeles această necesitate și voi contribui din pozițiile de lider al Grupul Senatorial PSD și de purtător de cuvânt al partidului “, a declarat președintele PSD Buzău.
Totodată, senatorul social-democrat a ținut să mulțumească tuturor colaboratorilor cu care a lucrat la Ministerul Culturii și să facă un bilanț al celor 567 de zile petrecute ca ministru în cel de-al doilea mandat în onoranta funcție.
“Au fost zile de muncă, dar și de mare bucurie, cu proiecte frumoase, cu oameni speciali întâlniți, cu o construcție în zona culturală pe care sper să o văd continuată. Am o serie de mulțumiri de adresat, mulțumiri din tot sufletul: întregului colectiv al Ministerul Culturii, aici incluzându-i și pe cei din instituțiile subordonate, oameni absolut speciali, dedicați, care își îndeplinesc vocația în condiții financiare cu mult loc de mai bine și tuturor angajaților și colaboratorilor instituțiilor de spectacole, ai muzeelor și centrelor culturale, ai bibliotecilor, pentru efortul lor hăruit de a duce mai departe cultura română, de a o aduce, cu bucurie, lângă oameni “, a spus senatorul Lucian Romașcanu.
Mai mult, parlamentarul social-democrat a dorit să aducă mulțumiri și decidenților din Partidul Social Democrat, președintelui Ion Marcel Ciolacu, care au înțeles sensibilitatea domeniului, prim-ministrului Nicolae Ciucă și colegilor din Guvern pentru sprijinul constant, precum și operatorilor culturali independenți cu care au fost încheiate parteneriate solide. De asemenea, Romașcanu nu a încheiat bilanțul până nu a mulțumit și reprezentanților corpului diplomatic acreditat la București și institutelor culturale străine cu activitate în România și oamenilor iubitori de artă și cultură care au fost prezenți consistent și au validat ceea ce instituțiile culturale le-au oferit.
“A fost o experiență minunată, o călătorie de suflet, iar la plecare promit să fiu în continuare un devotat sprijinitor al culturii și al oamenilor care trudesc pentru ea, indiferent de pozițiile pe care le voi ocupa “ , a conchis liderul al Grupului Senatorial PSD din Parlamentul României.