După cum era de așteptat, despărțirea dintre Adrian Mihalcea și Gloria Buzău s-a oficializat tacit, miercuri. Antrenorului îi expirase contractul și, în urma eșecului cu UTA, ambele părți păreau că își doresc despărțirea. Pe de-o parte, oficialii din Crâng, după un nou sezon ratat, pe de alta Mihalcea, nemulțumit de achizițiile din iarnă.
Săptămâna aceasta, Gloria Buzău a aranjat deja o întrevedere cu un alt tehnician. După cum titrează Gazeta Sporturilor, Erik Lincar, în vârstă de 44 de ani, va fi noul antrenor al echipei buzoiene. Din informațiile jurnaliștilor sportivi, Lincar va semna un contract valabil un an cu Buzău, care va fi prelungit automat pe încă un sezon în cazul care Erik o va duce pe Gloria în Liga 1.
Lincar nu avea angajament din august 2022, când s-a despărțit de U Cluj, pe care tot el o promovase în primul eșalon. De-a lungul carierei, tehnicianul le-a mai condus pe Turris, Concordia Chiajna, Clinceni, Luceafărul, Râmnicu Vâlcea, CSU Craiova, Delta Tulcea și Damila Măciuca.
Adrian Mihalcea, fostul antrenor al Buzăului, a fost prezentat, joi, de Unirea Slobozia, o altă formație din eșalonul secund.