PROFESORII NU RENUNȚĂ LA PROTESTE

0
331

Greva din învățământ va continua. Sindicaliştii din Educaţie, care au avut o nouă rundă de negocieri la Palatul Victoria, au transmis că angajaţii din teritoriu resping oferta Executivului.  Guvernul pregătise o Ordonanță de Urgență, în care erau prezentate ultimele măsuri financiare pentru profesori.

Prima dintre ele făcea referire la  creşterea salariului începând cu luna iunie, cu 1.000 de lei brut lunar pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, respectiv cu 400 lei brut pe lună pentru personalul nedidactic din sistemul educaţional. În formă netă, aceste sume înseamnă aproximativ 500 de lei pentru dascăli și 200 de lei pentru personalul nedidactic.

De asemenea, în noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar ar urma să se raporteze la salariul mediu brut din economie şi va reprezenta punctul de referinţă al grilei de salarizare din educaţie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranşă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.

Liderii de sindicat au anunțat că oamenii din educație doresc o mărire cu 2000 de lei brut. Pentru că următoarele 5 zile sunt libere, cel mai probabil, noi negocieri vor avea loc de marți încolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here