ȘOFER PRINS CU 171 KM/H PE DN2 E 85, ÎN JUDEȚUL BUZĂU

0
234

În data de 29 mai a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au acţionat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Ieri, poliţiştii rutieri şi de ordine publică au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru combaterea indisciplinei pietonale şi responsabilizarea pietonilor care îşi pun viaţa în pericol prin modul în care aleg să traverseze drumurile publice.

În urma acţiunilor au fost consiliaţi 64 de pietoni despre regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte.

Pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 199 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de peste 51.000 de lei.

Din totalul acestora, 61 au fost pentru depăşirea regimului legal de viteză, 24 pentru neportul centurii de siguranţă, 6 pentru diferite defecţiuni tehnice ale autovehiculelor, iar 34 pentru alte abateri rutiere.

De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 25 de permise de conducere.

Dintre acestea, 21 au fost reţinute pentru depăşirea vitezei maxime legale admise şi celelalte pentru comportament agresiv în trafic, conducerea unui vehicul sun influența alcoolului și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Cea mai mare viteză – 171 km/h – a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui şofer de 52 de ani, din Bucureşti, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localității Limpeziş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here