FAZA SCURTĂ, OBLIGATORIE PE TOATE DRUMURILE PUBLICE

0
312

Șoferii vor avea obligația de a folosi luminile de întâlnire, adică faza scurtă,  pe toate categoriile de drumuri publice, si nu doar pe autostrăzi, drumuri expres sau europene, asa cum este în prezent. Extinderea acestei prevederi a fost votată ieri de Camera Deputaților, care este for decizional, asta însemnând că se va putea aplica odată cu promulgarea proiectului și publicarea în Monitorul Oficial.

Obligația e valabilă și în cazul șoferilor de tractoare agricole sau forestiere.

Pe de altă parte, în prezent, legislația rutieră obligă motocicliștii să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice, fără să se numească clar, ca în cazul șoferilor, categoriile de drum pe care trebuie respectată obligația.

Această propunere legislativă este destinată completării legislației naționale din domeniul circulației rutiere, în condițiile în care, în multe țări europene, legislația rutieră stabilește obligația de a folosi luminile de întâlnire în afara localităților, indiferent de tipul drumului, acest lucru având ca scop reducerea numărului de accidente auto.

Potrivit statisticilor Uniunii Europene, România se află pe unul dintre ultimele locuri în topul siguranței rutiere, înregistrând anual aproape 100 de decese rezultate din astfel de accidente, media europeană fiind la jumătate, cu 49 de cazuri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here